Instituția de unde pleacă voluntar 100 de angajați. Ei vor primi câte 21.000 de euro

Instituția de unde pleacă voluntar 100 de angajați. Ei vor primi câte 21.000 de euro
Publicat: 02/09/2014, 18:53

Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a precizat că, în afară de cei 98 de salariați care vor părăsi voluntar instituția până la sfârșitul acestei luni, vor pleca din ASF în mod natural alte opt persoane.

„În urma programului de încetare voluntară a contractelor de muncă, din cadrul instituției vor pleca, până la 30 septembrie, un număr de 98 de salariați ASF, din care 7 sunt de la Fondul de Garantare a Asiguraților. Efortul financiar total al ASF se ridică la 13,296 milioane de lei, cu două milioane de lei sub nivelul estimat, din care 9,267 milioane de lei reprezintă sumele nete plătite celor care vor părăsi instituția, la care se adaugă contribuția la stat de 4,03 milioane de lei”, a declarat președintele ASF, Mișu Negrițoiu.

„În 2015, cheltuielile anuale de personal au fost estimate la 86,257 milioane de lei, de la 118,258 milioane de lei în acest an. În sumă absolută, ASF va realiza o economie de 32 milioane de lei. În acest an, conform bugetului, ASF va realiza o economie 35,88 milioane de lei”, a spus Negrițoiu.

Organigrama ASF, care prevede limitarea numărului de posturi la 495 (de la 609), reduce numărul nivelurilor ierarhice executive la trei – respectiv președinte/primvicepreședinte, director, șef serviciu, de la cinci niveluri ierarhice anterior, prin desființarea pozițiilor de șef de departament și director adjunct.

Consiliul ASF a redus astfel numărul direcțiilor cu 48% (de la 25 la 13) și a înjumătățit numărul serviciilor (o reducere cu 48%, de la 102 la 53).
„Drept urmare, pozițiile de conducere din cadrul ASF s-au redus cu peste 56% (de la 161 la 70), numărul consilierilor a fost redus cu 70% (de la 33 la 10), în timp ce numărul total de posturi se reduce cu aproape 20% (114 posturi)”, a mai spus Negrițoiu.

Pentru membrii Consiliului ASF, cheltuielile salariale și cu alte drepturi de natură salarială au fost reduse în 2014 cu 77% față de anul 2013.
În al doilea semestru al acestui an, a spus șeful instituției, salariile și indemnizațiile individuale ale membrilor Consiliului ASF au fost reduse cu 40% față de februarie 2014, sub nivelul BNR, așa cum prevede legislația de înființare a ASF.

„De la 1 iunie, banda de salarizare a membrilor Consiliului ASF variază între 30.000 și 35.000 de lei. De la 1 septembrie, un director general are un salariu cuprins între 25.000 și 30.000 de lei, un director are între 15.000 și 20.000 lei și un șef serviciu între 10.000 și 15.000 de lei”, a spus Negrițoiu, care a precizat, în cazul său, salariul s-a situat, de la preluarea funcției, între 30.000 și 35.000 de lei.

Cheltuielile cu primele și alte drepturi de natură salarială la nivelul ASF au fost reduse în 2014 cu 72% față de anul 2013 și vor continua să scadă în anul 2015, cu încă 28%, a adăugat Negrițoiu.

Planul de reorganizare a ASF conduce la o reducere a cheltuielilor anuale de personal cu 27% în anul 2015 față de anul 2014, reprezentând 58% din cheltuielile totale în anul 2015 (față de 76% în anul 2014 și 81% în anul 2013).
„Impactul financiar al economiilor generate în bugetul ASF din cheltuielile cu personalul se ridică la circa 70 milioane de lei în anii 2014 și 2015, ceea ce va permite reducerea cheltuielilor de reglementare și supraveghere a pieței financiare non-bancare, automatizarea și digitalizarea proceselor în cadrul ASF”, a menționat președintele ASF.

Consiliul ASF a stabilit remunerarea personalului angajat cu luarea în considerare a nivelului remunerației acordate unor poziții și funcții similare pe piața financiară (OUG 93/2012, articolul 15, aliniatul 2), pe baza matricei de salarizare rezultată din raportul de analiză al Hay Group.
„Scopul acestor măsuri este transformarea funcțională a ASF într-o instituție modernă, europeană, care să poată reglementa și supraveghea piețele în mod eficient, atât din punct de vedere al stabilității financiare, cât și al protecției consumatorilor”, a spus Negrițoiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare